VOCILE IUBIRII

Istorie – în societăţile tradiţionale (unele dintre ele fiind întâlnite chiar în ziua de azi – India) alegerea partenerului era o problemă ce privea interesele familiei sau clanului. Ca urmare partenerul era ales de părinţi în funcţie de veniturile sale şi rangul social. De cele mai multe ori partenerii se cunoşteau doar cu puţin timp înainte de căsătorie sau chiar în ziua nunţii.

În societatea modernă alegerea partenerului este o problemă individuală a celui ce doreşte să se căsătorească . Căsătoria are la bază compatibilitatea emoţională, capacitatea de a relaţiona unul cu celălalt, simţământul dragostei, fiorul dragostei romantice. Cei doi petrec timp împreună, au libertatea de a alege dintre mai mulţi indivizi în funcţie de ceea ce le place la celălalt – fizic, material, spiritual. Alegerea partenerului nu mai este făcută prin impunere de către părinţi, dar poate fi impusă de una dintre cele trei doamne ale iubirii – în cazul în care trio-ul lor nu se mai armonizează.

Pascal spunea: Inima cunoaşte raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte. Să ştii ce parte din tine alege partenerul în viaţa reală este un demers dificil, cu condiţia să fii sincer cu tine însuţi. Numai că noi oamenii, avem adesea tendinţa de a fugi de adevăr şi de a prefera să trăim în iluzie.

Dacă ai asistat vreodată la o şedinţă aprinsă atunci cunoşti situaţia vocile care te întrerup, se contrazic şi în final una iese învingătoare – impunându-şi punctul de vedere. La fel sa întâmplă şi în cazul alegerii partenerului – atunci când cele trei doamne ale iubirii “strigă” fiecare pe limba ei.

Consensul a fost, este şi va fi totdeauna singura soluţie a unei bune alegeri şi deci al unei viitoare vieţi fericite.
Haideţi să vă povestesc o întâmplare. Un băiat care voia să se căsătorească, dar nu reuşea. Aşa că a vorbit cu 25 de doamne trecute prin viaţă şi le-a rugat să aleagă ele în locul lui. Singura condiţie pe care trebuia să o împlinească viitoarea lui mireasă era ca să fie agreată de toate cele 25 de doamne. “Comisia” s-a întrunit, au stabilit criteriile pe care viitoarea mireasă trebuie să le îndeplinească, apoi au început să cerceteze. A durat cam trei ani acest studiu, dar la sfârşit au făcut o recomandare unanimă. Băiatul s-a căsătorit fără să crâcnească, este încă în această situaţie, şi aş vrea să pot termina aşa cum spun poveştile, dar pentru asta va trebui să mai aşteptaţi câţiva ani.

Se pare că în viaţă este mai uşor să acceptăm şi să trăim lângă “alegerile” altora decât lângă propria noastră alegere. Şi când te gândeşti că nu am avea de pus în armonie decât trei voci şi numai şase doamne:

Cei trei negociatori sunt: vocea inimii, vocea raţiunii şi vocea hormonilor. Fiecare dintre ele conduce câte o comisie (ca în Parlament), care îi pune la dispoziţie informaţii şi puncte de vedere, care uneori se contrazic. Astfel fiecare negociator are unele atitudini neclare sau puţin contradictorii.

Cei trei negociatori sunt precum componenţii unui trio. Fiecare ar bucata lui muzicală pe care trebuie să o interpreteze şi toate cele trei bucăţi puse la un loc formează ceea auzim noi. Orice dezacord, orice ieşire la rampă este rapid observată şi strică armonia piesei.

Aşa cum am spus mai devreme fiecare dintre ale conduce câte o comisie care oferă informaţii astfel ca imaginea să fie cât mai completă. Să le luăm pe rând:

Vocea hormonilor – probabil că aţi observat că fiecare om are preferinţele lui în materie de cum ar trebui să arate viitorul partener. Unii preferă femeile înalte, alţii pe cele scunde; unii pe cele slabe, alţii pe cele grase. Unele fete preferă băieţii cu păr, alţii pe cei fără; altele pe cei care au muşchi, altele pe cei cu mai puţini muşchi. Lista aceasta poate continua.

Ce face ca bărbaţii, respectiv femeile, să aibă preferinţe atât de diferite? Subcomisia care analizează aceste aspecte este formată din două doamne şi o domnişoară:

Doamna imagine de sine – spune fiecăruia dintre noi cine suntem. Ea ne spune ce capacităţi avem, ce puncte tari sau slabe, care sunt aspectele pe care nu am vrea să le ştie nimeni, etc.. Doamna imagine de sine este, dacă vreţi, oglinda noastră, iar viaţa ne arată că avem nevoie de oglindă. Nu putem ieşi din casă fără ca mai înainte să ne privim în oglindă. Din nefericire în multe cazuri oglinda este plină de praf, sau ciobită astfel ca imaginea este distorsionată. În alte cazuri este acoperită, sau mânată de cine ştie ce spiriduş năstruşnic care arată numai ce vrea el. Dacă vrem să avem o relaţie de calitate cu ceilalţi atunci trebuie să avem o relaţie calitativă cu noi înşine. Alegerea partenerului de viaţă depinde de această relaţie pe care o avem cu propria noastră persoană. Mai înainte de intra într-o relaţie de prietenie cu cineva încercaţi să vă construiţi o imagine de sine cât mai sănătoasă şi apropiată de realitate.

Doamna imagine a sexului opus – ne spune cum ar trebui să fie partenerul nostru sub aspectul fizicului – înalt, slab, mustăcios, gras, mărunt etc.. Această doamnă mai face încă un lucru. Ea stabileşte percepţia noastră cu privire la rolul celuilalt sex. Ea stabileşte cum gândim despre femei sau despre bărbaţi. Un mare pericol îl reprezintă aici materialele care distorsionează imaginea noastră despre celălalt sex. Materialele cu conţinut pornografic nu fac altceva decât să reducă rolul femeii la o simplă jucărie pentru bărbaţi. Concursurile de frumuseţe stabilesc etaloane diferite, specifice doar pentru o categorie de persoane. Părerile tradiţionale pot să contribuie la formarea unei imagini greşite despre partener (bărbaţii sunt pentru muncă, femeile pentru cratiţă). Căutaţi acele surse demne de încredere din care să vă informaţi, apoi procesaţi această informaţie şi formaţi-vă propriile voastre imagini cu privire la persoana cu care vreţi să vă căsătoriţi.

Domnişoara experienţe sexuale timpurii – am cunoscut o fată drăguţă, cu un serviciu bun, capabilă în munca ei. Într-una din zile eram în biroul ei, discutând cu şefa ei, şi aceasta la un moment dat spune arătând către ea – cine măi înapoiata asta! Are 25 de ani şi este încă fată mare! Acesta este un aspect controversat. Pentru cei mai mulţi dintre noi este o ruşine, un semn de înapoiere, poate chiar de boală, să mai crezi că primul băiat căruia te vei dărui, prima fată al cărei vei fie, trebuie să fie soţul/soţia ta. Astăzi este la modă să întreţii relaţii cu oricine, ori de câte ori doreşti. Presiunea exercitată de mediul înconjurător (internet, reviste pentru adulţi, filme pentru adulţi, grupul de prieteni) face ca lupta să fie şi mai dificilă. Nu aş vrea să abordăm acest aspect acum, dar un lucru trebuie spus, şi anume că această domnişoară trebuie să rămână domnişoară. Relaţii sexuale dinaintea căsătoriei nu fac altceva decât să răpească foarte mult din capacitatea noastră de a descoperi pe celălalt aşa cum este. Adeseori vedem oameni care nu potrivesc, dar care merg împreună, pentru ca la un punct să se despartă. De ce? Pentru că domnişoara nu mai era de mult domnişoară. Căutaţi să rămâneţi cât mai mult în starea ne fată mare sau băiat, pentru ca apoi să puteţi trăi împlinirea totală alături de omul pe care şi care vă iubeşte deplin.

Alegerea partenerului de cuplu îşi pune amprenta enorm de mult asupra împlinirii umane şi profesionale. Iar pentru a lua cea mai bună decizie, paradoxal, trebuie să te înţelegi mai ales pe tine însuţi şi propria-ţi afectivitate. Când vei înţelege ce fel de structură ai. Vei şti de ce fel de partener ai nevoie, pentru a forma o echipă şi a merge în direcţia pe care şi-o doreşti. De aceea a doua voce care trebuie auzită este vocea inimii. Ca şi sora ei de mai înainte în comisia pe care o conduce sunt alte doamne.

Doamna orientare afectivă – la nivel afectiv oamenii manifestă trei orientări majore: orientare spre oameni, orientarea împotriva oamenilor şi fuga de oameni. Este adevărat ca nici una dintre cele trei orientări nu se găseşte în stare pură la cineva ci sunt amestecate, de aceea vom întâlni atât de multe forme şi expresii.

Orientarea spre oameni – aceste persoane sunt extravertite, sociabile care se simt bine în compania celorlalţi. Sunt deschise, optimiste, sau sunt gata să îşi spună durerile prietenilor, doar pentru că nu vor să fie singure. De altfel aceasta nu le prieşte, pentru că sunt oameni de echipă. În relaţie cu ceilalţi ştiu să aprecieze calităţile lor, în caz de conflict cultivă o atitudine caldă, chiar dacă una mai dură le-ar aduce beneficii sau i-ar scuti de unele pierderi. Oamenii din această categorie leagă uşor relaţii, chiar dacă uneori acestea pot fi superficiale.

Orientare împotriva oamenilor – cei aflaţi în categoria aceasta sunt oameni care îi consideră pe semenii lor ca pe nişte unelte, care pot fi manipulate în vederea atingerii interesului personal. Nu le iau în considerare sentimentele, pentru că astfel de oameni nu au sentimente – şi le refulează. În opinia lor, a avea sentimente este un semn de slăbiciune. Singura lor metodă de lucru este şantajul şi manipularea sub orice formă. Iar singura lor dramă este că n vor întâlni decât parteneri care să profite de pe urma lor: astfel de oameni nu pot fi iubiţi

Fuga de oameni – acest gen de oameni au interiorizat încă de mici o anumită reticenţă, poate chiar teama de a relaţiona cu semenii, fie fiindcă nu au primit încurajări în acest sens, fie fiindcă au trecut prin situaţii psihotraumatice (abuzuri emoţionale sau fizice din partea părinţilor, etc). La maturitate, aceste persoane sunt sinfuratice şi preferă să aibă o slujbă care să le confere independenţă şi să nu le solicite o implicare emoţională.

Doamna Structură Psihologică – se spune că filozoful grec Diogene a căzut prizonier şi a fost vândut ca sclav. La târgul de sclavi, în dreptul fiecărui sclav era o plăcuţă cu ceva informaţii despre acesta: vârsta, greutatea, starea de sănătate, ce ştia să facă. Un cumpărător se opreşte în dreptul lui Diogene şi, nevăzând nici o activitate pe plăcuţa lui, l-a întrebat contrariat:

• Tu ce știi să faci?

Răspunsul lui Diogene a rămas celebru de-a lungul mileniilor:

• Să poruncesc!

Dominatorii – sunt oamenii care se raportează la ceilalţi de pe o poziţie de superioritate, care le subjugă celorlalţi personalitate şi îi determină să facă ceea ce vor ei. Este adevărat că unii dintre ei sunt favorizaţi în această atitudine de anumite forme ale puterii pe care le deţin. Îşi impun voinţa bazându-se pe poziţia socială, pe funcţia într-o firmă, pe bani, pe forţa fizică. Pentru un dominator totul este un joc al puterii. Atunci când nu eşti de acord cu el, se va gândi nu ca ai obiecţii punctuale, ci că, de fapt, nu vrei ca el să aibă controlul. Câtă vreme dominatorul nu va renunţa la a fi întotdeauna în avantaj, câtă vreme nu îşi va asuma o anumită vulnerabilitatea şi nu va căuta să-şi exploreze valorarea sa individuală, umană, el nu va putea să iubească, ci doar să domine. El va fi legat de partenerul de cuplu, dar această legătură nu va fi dragoste cu dependenţă. Agresorul este dependent de victima lui …

Victimele – “toate mi se întâmplă numai mie” este refrenul pe care îl auzim adesea din partea celor aflaţi în această categorie. Una dintre caracteristicile victimei este aceea că adesea conduce spre eşec încercările pe care le face în viaţa profesională şi personală. Pentru aceste eşecuri însă, cei din exterior sunt de vină (guvernul, legislaţia, şeful, insuficienţa banilor, a relaţiilor etc.). În fapt victima este un agresor travestit. În general personalitatea ei este nesigură. Părinţii ei au fost autoritari şi a învăţat să obţină totul prin şantaj. A crescut neavând încredere în ceilalţi şi ştiind că nu poate obţine nimic prin forţe proprii, fiindcă întotdeauna ceilalţi sunt rău voitori. În opinia ei este cea mai bună persoană de pe Terra şi face orice pentru a se apăra de realitatea crudă.Echilibraţii – sunt două tipuri de oameni aflate în această categorie: cei care sunt aşa prin felul lor firesc de a fi şi cei care au învăţat din greu şi au muncit mult cu propria persoană ca să atingă un echilibru. O astfel de persoană este în armonie cu sine însuşi, care îşi cunoaşte punctele tari, dar şi slăbiciunile şi care are, în general, o imagine pozitivă despre sine însuşi. Aceasta îi dă forţa de a-i respecta şi ajuta pe ceilalţi, fără a fi dependent de acest ajutor. Pentru echilibraţi respectul liberului arbitru al celuilalt este lege.

Problema aceasta poate fi abordată la diferite nivele, dar hai să vorbim despre lucruri mai puţin complicate. Este important să ştii dacă partenerul tău are vreo religie. Dacă da, este important să ştii care este aceasta şi cât este de importantă pentru el. Sunt aspecte practice care vă vor confrunta în viaţa voastră de cuplu (ce veţi mânca, când veţi face dragoste şi când nu, ce sărbători veţi avea, etc.). Fiecare credinţă religioasă presupune anumite valori, de aceea trebuie să te asiguri că valorile partenerului sunt compatibile cu ale tale. Iar dacă lucrurile sunt diferite ai nevoie de un echilibru interior care să te ajute să respecţi adevărul celuilalt precum şi felul în care el percepe realitatea. Pentru a rezolva această situaţie trebuie să te întrebi: pot să trăiesc lângă acest adevăr? Pot să fiu în armonie cu acest om, chiar dacă percepţia mea cu privire la realitate este alta?

Ultima voce dintre cele trei este vocea raţiunii. De fapt această voce este mult mai slabă decât celelalte două, şi poate fi auzită cu greu. Dacă nu ar fi fost aşa această discuţie nu şi-ar mai fi avut rostul. Într-o lume dominată de hormoni este nevoie ca oamenii să ia decizii cu mintea rece. Acesta este rolul acestei voci. Ea ar trebui să te ajute să-ţi analizezi sentimentele şi să înţelegi ce anume te determină să mergi într-o parte sau alta. Tot ea ar putea să-ţi spună dacă o alegere sau alta este potrivită sau nu pentru tine, pe baza conştientizării atât a propriei structuri de personalitate, cât şi a celuilalt.

Este adevărat că este greu să asculţi vocea raţiunii, fiindcă tentaţiile sunt prea mari. Dar dacă vrei să ai un control al propriei tale vieţi, dacă ai un ţel pe care vrei să-l atingi, atunci trebuie să o foloseşti!

Înainte de a încheia discuţia vreau să vă prezint cele 10 porunci ale iubirii.
Când ai ajuns aici poţi socoti întâlnirea terminată. Lasă loc la eventuale întrebări, nu te sfii să spui că nu şti răspunsul, dacă subiectul te depăşeşte, caută ajutorul pentru rezolvarea oricărei situaţii complicate.

Muzica noastră... cea de toate zilele II

Cercetările riguros ştiinţifice din ultimii 30 de ani, au scos la iveală un lucru ştiut din vremuri străvechi.

Plato, în Legile, scria: „În nebunia lor, oamenii se amăgesc crezând că nu poate exista muzică bună sau rea, ci că muzica ar trebui apreciată drept buna sau rea prin plăcerea pe care o dă”.

Iar Aristotel, în Politica, (1339a, b): “Mai mult decât plăcerile obişnuite, muzica are o oarecare influenţă asupra caracterului şi a sufletului. Oamenii sunt afectaţi de ea: ritmul şi melodia induc mânie sau bunătate, curaj şi echilibru, sau calităţi contrare acestora, precum şi alte trăsături de caracter. E dovedit că muzica are putere de a transforma caracterul, că există melodii şi ritmuri care ar trebui premise.”

Muzica, fiind o realitate fizică (ramura fizicii care se ocupă de sunete se cheamă „acustica”); şi întrucât noi, fiinţele vii suntem tot structuri fizice, cu o spiritualitate dependentă de realitatea noastră fizică, muzica are în mod nemijlocit un efect fizic asupra naturii noastre, inducând stări psihice determinate.

Experimente cu... cântec

Pentru a înlătura elementul subiectiv din experienţe, savanţii au recurs la lumea vie lipsită de conştiinţă.

♦ Într-un articol din „The Denver Post”, Colorado, (citat de David Tame, The Secret Power of Music, p. 142 – 144), se publică rezultatele unor experienţe ştiinţifice pe plante de cultură (dovlecei, fasole, porumb, filodendron, petunii, coleus…). Timp de 4 săptămâni, ele au supuse tratamentului a 3 categorii diferite de muzică: (1) muzică rock (Led Zeppelin şi Vanilla Fudge); (2) muzica atonală (modernă); (3) muzica clasică. Rezultatele:

1. Plantele supuse rockului au început prin a se depărta de sursa de muzică; au crescut aberant şi au refuzat să înflorească. După trei săptămâni au început să moară. La 4 săptămâni erau toate uscate.
2. Cele expuse muzicii atonale moderne s-au depărtat la 15 grade faţă de amplificator, iar rădăcinile lor s-au dezvoltat doar pe jumătate.
3. Plantele expuse muzicii clasice au crescut cu 5 cm mai înalt decât grupul de control (fără muzică) şi erau înclinate spre amplificator.

♦ Dr. T.C. Singh, şeful departamentului botanic al Universităţii Annamalia, India, a demonstrat că anumite stiluri muzicale dublează atât ritmul de creştere a plantelor, cât şi dimensiunile lor; iar seminţele plantelor expuse acestei muzici păstrează achiziţiile genetice. (Citat în Allan Bloom, The Closing of the American Mind, pag. 141-145).

♦ Jurnalul „New Scientist” din 23 October 2002 (după Animal Welfare, vol 11, p 385) descrie efectele muzicii asupra câinilor. Aceştia sunt relaxaţi şi au comportament pozitiv atunci când ascultă muzica clasică. Rock-ul Heavy Metal îi înfurie şi le determină un comportament agresiv. Cel mai puţin au lătrat la muzica lui Bach.”

♦ Jurnalul “The Virginia Pilot” pubică cercetările tânărul de 16 ani, David Merrell, care, asistat de câţiva profesori de la Nansemond River High School, a efectuat un set complet de experienţe privind efectul muzicii asupra şoarecilor de laborator. (Experimentul i-a atras 6 premii şi distincţii din cele mai prestigioase (de la Virginia State Science and Engineering Fair and the Tidewater Science Fair; de la Northern Virginia Community College's Veterinary Technology Award; Newport News Art Commission, The Science and Humanitarian Symposium al James Madison University, din partea lui Navy şi CIA).

72 de cobai masculi standard din aceeaşi tulpină (suşă) genetică, în vârstă de 4-6 săptămâni, urmau să străbată şi să înveţe traseul unui labirint, pe care aveau să-l repete de 3 ori pe săptămână, timp de 3 săptămâni.

Iniţial, toţi şoarecii au parcurs labirintul în aprox. 10 minute. După care, au fost divizaţi în trei grupe şi au fost supuşi la trei tratamente muzicale diferite. Primul grup a fost supus timp de 10 ore pe zi, pentru 3 săptămâni consecutive, la Hard Rock. Al doilea grup a fost tratat cu muzică de Mozart. Al treilea grup, de control, a fost ţinut în linişte, fără muzică.

La capătul celor 3 săptămâni de test, rezultatele au fost următoarele:

1. grupul de control (fără muzică) a reuşit să înveţe labirintul şi să-l parcurgă în 5 minute (faţă de timpul iniţial – 10’);

2. grupul-Mozart a reuşit să-l traverseze în numai 1,5 minute (cu o economie de 8,5 minute);

3. grupul-Hard Rock s-a manifestat ameţit şi confuz, necesitând …30 minute (triplu faţă de cel iniţial!). Şoriceii îşi pierduseră reflexul de a mirosi aerul în căutarea urmelor de dinainte, de parcă rock-ul le-a prostit simţurile.

În timpul celor 3 săptămâni, cât a durat experienţa, David a trebuit să ţină cobaii expuşi rock-ului în borcane separate, după ce ratase o încercare anterioară când cobaii de Hard Rock au fost ţinuţi laolaltă. „A trebuit să-mi abandonez experimentul pentru că şoarecii-rock s-au omorât reciproc, până la ultimul.” 

Muzica noastră...cea de toate zilele I

Impactul muzicii asupra omului

Procesul obişnuit prin care omul interacţionează cu ceea ce vine din exterior urmează un traseu simplu:

• Organul receptor (ochi, ureche, mână, etc.)
• Creier – raţiune
• Emoţie, fiinţă(sau parţial) reacţionează

Cauzele refugiului în muzica "periculoasă":Muzica a devenit o ocazie de comuniune între tineri, care se înţeleg fără să fie nevoie să vorbească aceeaşi limbă.

• Tinerii vor să fie acolo unde este viaţă
• comunicare insuficientă părinţi-copii lipsa unui sens în viaţă
• transmiterea unui sentiment religios , de " mai bine"
• provoacă senzaţii plăcute, senzuale
• văd în interpreţi un fel de zei la picioarele cărora sunt fanii lor şi care
  se identifică cu idealurile lor; interpreţii devin modelele lor
• meloterapie
• superficialitatea adulţilor, ipocrizia adulţilor,materialismul
• nevoia de comunicare a unei generaţii care se regăseşte în această muzică
• imagine de sine degradată,insatisfacţie faţă de calitatea vieţii

De-a lungul timpului, au existat diverse mişcări de tineret, care au apărut ca efect al unui nou gen muzical. Cele mai ample, au fost : rocken-roll, hippie, punk-ul, rapp-ul si techno.

Rock'n Roll

De unde vine rock-ul?

Această muzică poliritmică îşi are rădăcinile în închinarea păgână din Africa. A apărut în Dahomey, în vestul Africii, recunoscut ca loc de obârşie a religiei voodoo. În ritualurile închinării voodoo „percuţioniştii primitivi au învăţat să inducă răspunsuri fiziologice, de la extaz şi halucinaţii până la apoplexie şi stări de inconştienţă” (Michael Sagely, Rhythmitism).

Din Africa, prin comerţul cu sclavi, acest gen a ajuns în America.

A popularizat pentru prima dată un mod de viaţă independent al tinerilor
care s-au distanţat de generaţia părinţilor.
Prima apariţie a Rock'n Roll a avut loc pe la mijlocul anilor 50, fiind o
combinaţie de ritm negru cu sentimente albe.
" Muzica Rock este o religie nouă, având ca doctrină de bază sexualitatea 
păcătoasă de multe ori are cuvinte de origine sfântă sau asociaţii
religioase, învelind foarte strâns un pachet de religie, muzica şi
imoralitate."(Paul Hammel " Creştinul şi muzica lui").
" Niciodată în istoria Vestului, nu a fost atât de strâns legată muzica de
comportamentul omenesc""(David Baskerville, profesor muzica Universitatea
Colorado).
" Rockul este centrul puterii noii culturi şi revoluţii a tinerilor." (Eisen
" The Age of Rock).

Dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai rockului, amintim pe Elvis Presley
şi Beatles.
Presley, cu anul său de succes în 1956, a avut un public de 15 milioane de
tineri. A răspuns prin muzica lui nevoii de libertate a acestora. Fetele care
participau la concertele lui, ţipau isteric, îşi muşcau mâinile până la
sânge, îşi smulgeau părul din cap, iar după dispariţia lui de pe scenă,
ştergeau cu batistele urmele pantofilor lui.

Beatles, cu anul de succes în 1963, a răspuns nevoii de accesibilitate a
publicului, care a numărat până la 30 de milioane de tineri. Fanii copiau
gândirea, comportamentul acestora, "Beatlemania", 16 milioane de tineri
cumpărându-şi ochelari rotunzi ca a lui Lennon. Apariţia lor a regrupat
societatea pe generaţii distincte de vârstă.
Influenţa acestui grup a fost atât de puternică, încât Eric Burton, membrul
unei formaţii celebre propunea ca ei să fie aleşi conducătorii religioşi ai
lumii.
George Harrison, alt membru al grupului, a editat albume ce conţineau
cântece religioase, care s-au vândut impresionant de bine, pentru că ele
conţineau teme care îi atrăgeau pe cei care căutau un sens în viaţă.

Efectele muzicii rock

• abuzul de droguri
• dezordinea
• violenţa
• protestul revoluţionar
• distrugerea de bunuri materiale
• tocirea conştiinţei
• încurajarea sexului
• protest

Hippie

A apărut în anii 60.Tinerii hippie au legat dorinţa unei alternative de
viaţă de nişte idei politice solide. Influenţa lor se simte şi azi, în
gândirea critică vis-a vis de militarism  şi de societatea de acţiune. În
această perioadă, mişcarea de tineret atinge nivelul unei anticulturi , se
angajează politic şi pune sub semnul întrebării normele morale şi
sociale. Filosofia acestei mişcări este " Love, Peace and Happiness", " Make
love not war". Ei doreau, pe lângă eliberarea artei de şabloanele
preexistente şi a individului de normele sociale, de bunele maniere  şi de
cultul eficienţei, era vorba şi despre eliberarea sexuală. Membrii acestei
mişcări trăiau în locuinţe comune, nu îşi căutau serviciu şi refuzau anumite
facilităţi.
Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi care au influenţat comportamente în
sensul formării mişcării hippie, a fost Jimi Hendrix.

Punk

Punkiştii au canalizat refuzul şi agresivitatea petrecându-şi timpul în tot
genul de petreceri ilegale .Punk-ul marchează sfârşitul tuturor valorilor şi
devine profesiunea de credinţă a unei tinere generaţii agresive şi
nihiliste. Negau manierele, normele şi valorile sociale. Deviza lor " No
future", sau " Poţi s-o faci". Pionierii muzicii care a dus la apariţia
acestui curent, au fost formaţiile " The Damned", "The Clash". Punkiştii
activau în organizaţii anti-naziste  şi în acelaşi timp purtau banderole cu
svastici. Erau oamenii contrastelor. Se îmbrăcau cu tricouri rupte şi
pantaloni zdrenţuiţi, haine de piele împodobite cu ţinte îşi înfigeau ace în
obraji, îşi vopseau părul în culori fosforescente şi ridicat în vârful
capului. Aveau o înfăţişare de rebel murdar. Voiau să provoace în mod
direct.

Rapp

Rapperii au exprimat frustrările minorităţilor etnice defavorizate. Muzica
rap provine din getto-uri, fiind modalitatea tinerilor de culoare de a-şi
exprima mânia faţă de condiţiile de viaţă, faţă de lipsa de şanse din viaţa
de zi cu zi, şi de a exprima  nevoile populaţiei dezavantajate. Ca stil
propriu de îmbrăcăminte, îi caracterizează adidaşii şi treningul. A apărut
la mijlocul anilor 70, şi până în ziua de azi tinerii negri se lasă
influenţaţi în părerile şi concepţiile lor despre lume mai degrabă de
cântăreţii rap decât de politicieni.

Techno

Este stilul muzical al anilor 80, creat practic de DJ (ex Juan Atkins, West
Bam şi reprezentată mai târziu de formaţia " The Prodigy"), prin folosirea
aparaturii electronice. Mai târziu devine muzica disco a Europei şi se
caracterizează prin pofta nebună de dans pe care o transmite şi pe care
tinerii o folosesc ca mod de eliberare sau de refugiu în mulţime. Se
caracterizează printr-un ritm şi agitaţie obositoare şi are la bază ideea că
" Totul e posibil" sau " Dans în loc de gândire" sau " Nu vreau să mişc
nimic altceva decât pe mine însumi".
După criza de identitate a tinerilor din era punk, muzica techno oferă din
nou şansa unei identităţi, deşi sociologii şi psihologii anilor 90 o
consideră ca o eră a pierderii valorilor şi a direcţiei, fiind înţeleasă ca
o religie substituentă.